
Despre Concurs
În cele 16 ediții ale concursului, au fost înscrise peste 878 de proiecte care au avut ca teme: informarea și eco educația copiilor, dar și a publicului larg, precum și conservarea resurselor, reducerea risipei alimentare, colectare separată a deșeurilor, eficiența energetică, acțiuni de ecologizare și împădurire, proiecte de economie circulară.
Înscrierile se fac până pe 24 noiembrie, iar categoriile sunt:
- PROIECTE DE MEDIU – 3 câștigători
La această categorie se pot înscrie proiecte desfășurate de orice tip de entitate: companie, instituție publică, primărie, ONG-uri, exceptând instituțiile de învățământ care au o categorie specială dedicată.
- PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT – 1 câștigător
În cadrul Galei va fi premiat și câștigătorul concursului
Jurnalism pentru un mediu curat
Detalii despre concurs și înscrieri aici
Implicarea publicului larg este binevenită și în această ediție prin NOMINALIZAREA de proiecte prin formularul dedicat.
În urma nominalizării organizatorii îi vor contacta pe cei care implementează proiectele în vederea înscrierii acestora.
Jurizarea și decernarea premiilor vor avea loc în luna decembrie 2025.