Despre Concurs

ECOTIC, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, a dat startul înscrierilor în cea de-a XV a ediție a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat. Toate entitățile care au desfășurat proiecte cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător, au avut ocazia să își înscrie inițiativele desfășurate pe parcursul acestui an, până pe data de 24 noiembrie 2023.

În cele 14 ediții de până acum, peste 700 de proiecte de mediu si CSR au fost înscrise în Gala Premiilor pentru un Mediu Curat de către companii, instituții publice sau de învățământ, ONG-uri din diverse zone ale României.

Cine și unde se poate înscrie?

Înscrierile s-au făcut până pe 24 noiembrie, iar categoriile sunt:

  • PROIECTE DE MEDIU3 câștigători

La această categorie se pot înscrie proiecte desfășurate de orice tip de entitate: companie, instituție publică, primărie, ONGuri, exceptând instituțiile de învățământ care au o categorie specială dedicată.

  • PREMIUL SPECIAL dedicat JURNALIȘTILOR 1 câștigător
  • PREMIUL SPECIAL dedicat INSTITUȚIILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT – 1 câștigător

Pentru a marca această ediție aniversară, ECOTIC va acorda și un:

  • PREMIUL SPECIAL (BEST OF) – 1 câștigător

În cadrul acestei categorii au fost analizate toate proiecte câștigătoare în edițiile anterioare și cel care s-a dovedit durabil și cu rezultate remarcabile a fost premiat.

Implicarea publicului larg a fost binevenită și în această ediție prin NOMINALIZAREA de proiecte prin formularul dedicat.

În urma nominalizărilor, organizatorii i-au contactat pe cei care implementează proiectele în vederea înscrierii acestora.

Jurizarea și decernarea premiilor a avut loc pe data de 15 decembrie 2023.

Regulamentul este disponibil aici.

Ediția a XV a Galei Premiilor pentru un Mediu Curat a fost susținută de:

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Info Cons, Ambasada Sustenabilității în România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, APDETIC, ECSR.ro, Radio România Cultural, RFI România, Oameni și Companii și Hotnews.