GALA PREMIILOR PENTRU UN MEDIU CURAT

„La pedale prin lumea dinozaurilor” – HUNEDOARA

ANUL PROIECTULUI ȘI TIPUL DE PROIECT: 2016 | Instituții publice
SITE WEB: -
PERIOADA DE DERULARE A PROIECTULUI: 18.09.2016

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

Marcarea Săptămânii Mobilității Europene prin promovarea, în rândul localnicilor şi al vizitatorilor, a unui teritoriu UNESCO – Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, a ideii de transport alternativ care să decongestioneze principalele rute de pe teritoriul Geoparcului, să contribuie la reducerea poluării într-o arie protejată şi să creeze premisele dezvoltării economice locale prin deschiderea unor trasee de cicloturism.
De asemenea, stabilirea unui traseu care să lege zonă urbană – oraşul Haţeg, de zona rurală înconjurătoare, în care problemele privind traficul şi poluarea sunt la fel de prezente, însă nu sunt conştientizate la adevăratul nivel.

DESCRIERE PROIECT:

Traseu:
• lungime – 28,8 km, asfalt
• durată – cca. 4,5 ore
• plecare de la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului (str. Libertății, nr, 9A) – Nălați – baraj Păclișa – Valea Dinozaurilor – Câmpurile cu granit – Casa Dinozaurilor Pitici (Sînpetru) – Casa Tradițiilor (Sînpetru) – Vadu – Nălați – sosire la Centrul de vizitare al Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului.
• de – a lungul traseului au fost organizate șase opriri la principalele obiective de interes (Barajul Păclişa, parte a Amenajării hidrotehnice Râul Mare – Retezat, unul dintre cei mai mari producători de energie din România; situl fosilifer ”La scoabă” de pe Valea Dinozaurilor, locul unde s-au descoperit primele fosile de dinozauri pitici din Transilvania; ”Câmpurile cu granit” emblematice pentru formarea Munților Retezat; Biserica monument istoric de sec. XIV ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sînpetru; ”Casa Dinozaurilor Pitici”, ”Casa Tradițiilor” – ambele parte a infrastructurii de vizitare și interpretare a Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO) La fiecare dintre obiectivele vizitate, participanții au beneficiat de ghidaj oferit de voluntarii și ambasadorii pentru Geoparc. La ”Casa Tradițiilor”, participanții au fost așteptați de membrele Asociației Femeilor din Sântămăria Orlea care au pregătit un moment de ospitalitate tradițională locală.

GRUPUL TINTA AL PROIECTULUI:

-populatia din zona si imprejurimi

REZULTATE - IMPACT - REZULTATE MASURABILE:

• 5 instituții și societăți comerciale partenere;
• 6 ONG-uri implicate în organizare;
• 8 însoțitori de traseu;
• apariţii TV şi articole de presă;
• diseminare online a unor fotografii din timpul derularii evenimetului;
• 28,8 km parcurși în cadrul traseului;
• 43 de persoane, din Țara Hațegului și din județul Hunedoara, care au parcurs traseul pe bicicletă;
• 64 de persoane implicate în eveniment.

CONTRIBUTIA FINANCIARA SI NON-FINANCIARA IN REALIZAREA PROIECTULUI:

-promovarea evenimentului in mass media
-participare la eveniment in calitate de partener

PERSOANA JURIDICA CARE A DERULAT / DERULEAZA PROIECTUL:

Agentia pentru Protectia Mediului Hunedoara