GALA PREMIILOR PENTRU UN MEDIU CURAT

„SCRISOARE PENTRU TERRA” – BRAȘOV

ANUL PROIECTULUI ȘI TIPUL DE PROIECT: 2016 | Instituții de învățământ
SITE WEB:
PERIOADA DE DERULARE A PROIECTULUI: martie - aprilie, 2016

OBIECTIVELE PROIECTULUI:

Costurile financiare, pentru realizarea acestui proiect, au fost minime (foi de desen, creioane colorate, lipici etc).
Importantă a fost însă, din punctul nostru de vedere, "investiţia sufletească". Sentimentele, trăirile, temerile şi urările fiecărui elev /participant la proiect, TOATE laolaltă, au reprezentat "energia cheltuită" pentru BINELE PLANETEI.

DESCRIERE PROIECT:

1. Proiectul "Scrisoare pentru Terra" s-a dorit a fi continuarea proiectului derulat, în anul 2010, "Mesaje pentru Terra", când 25 de elevi (clasa a V-a B), sub coordonarea prof. dirig. Mereţ Rodica, au reusit să strângă 6055 de mesaje dedicate Zilei Pământului , reprezentând, la acea vreme, un record naţional.
2. În martie, 2016, a fost adusă la cunoştinţa elevilor ideea noului proiect (coordonatoare: prof. Mereţ Rodica şi prof. Gărbacea Camelia), iar realizarea lui a avut loc în perioada "Şcoala altfel ", aprilie 2016.
3. Scrisorile au fost redactate la nivelul fiecărei clase, elev ii punându-şi în valoare imaginaţia, creativitatea şi ingeniozitatea.
4. La final, au fost adunate materialele realizate, lipite şi s-a trecut la partea cea mai importantă şi aşteptată de noi toţi: măsurarea scrisorii.
5. Expunerea "scrisorii finale" s-a făcut la Agenţia pentru Protecţia Mediului, Braşov, instituţie cu care avem o îndelungată colaborare pe tema "protecţiei mediului" şi cărora le mulţunim şi pe această cale.

GRUPUL TINTA AL PROIECTULUI:

- elevii claselor V-VIII;
- p[riní;
- comunitatea locala.

REZULTATE - IMPACT - REZULTATE MASURABILE:

Rezultate - realizarea de desene, scrisori, fotografii reprezentative pentru grupul ţintă.
- lungimea scrisorii - 52 m.
Impact - - dezvoltarea unui comportament responsabil faţă de mediu.
- sentimentul de mândrie resimţit pentru "produsul" final obţinut;
- recunoaştere/respect din partea comunităţii locale pentru implicare.

CONTRIBUTIA FINANCIARA SI NON-FINANCIARA IN REALIZAREA PROIECTULUI:

Costurile financiare, pentru realizarea acestui proiect, au fost minime (foi de desen, creioane colorate, lipici etc).
Importantă a fost însă, din punctul nostru de vedere, "investiţia sufletească". Sentimentele, trăirile, temerile şi urările fiecărui elev /participant la proiect, TOATE laolaltă, au reprezentat "energia cheltuită" pentru BINELE PLANETEI.

PERSOANA JURIDICA CARE A DERULAT / DERULEAZA PROIECTUL:

SCOALA GIMNAZIALA NR.19, BRASOV